Cine este Vlad

  • by Horia Calaceanu

M-am născut la Timișoara în ‘83. În clasa a VIII-a, gotic fiind, m-am apucat de făcut poze. Developate pe film la mama în baie. Nu știu dacă aveam neapărat talent sau o chemare specială, dar faptul că aveam un hobby căruia mă dedicam îmi dădea încredere în mine și un oarecare optimism (pentru un introvertit).
Cu toate acestea, nu i-am dat un sens practic imediat – eram încă în acea perioadă a vieții mele în care visam că pot schimba lumea.

A urmat o perioadă de studii în străinătate intercalate cu scurte întoarceri în țară și pendulări între jurnalism, istorie și administrație publică. Opțiunile mele nu îmi mai par acum chiar întâmplătoare, iar la o introspecție serioasă, aș putea găsi poate că legătura dintre ele e dată de o anume atracție pentru rolul ”observatorului-reformator” (pentru că cine reușește să observe niște disfuncționalități ale societății când e foarte tânăr, cu greu poate rămâne indiferent și neatins de dorința de a le regla), cel care probabil mă leagă și de pasiunea mea pentru fotografie.

Din fericire pentru mine, în tot acest parcurs sinuos, am păstrat contactul cu acest hobby care mi-a marcat existența: fotografia. Când eram la studii în State am lucrat ca fotograf și redactor foto la publicațiile școlii. Într-o perioadă când m-am întors din nou în Timișoara, am făcut poze cu Miron Cosma ieșind din închisoare, bătăi de stradă la Belgrad și capete în gură la meciurile Poli-Uta. Era distractiv, dar mama nu mai avea să îmi dea bani de cafea. Fotografia de presă în provincie e un hobby scump. În 2009, la Londra, unde am făcut un master în administrație publică, am avut și șansa de a face poze la summitul G20.

Apoi, întors în țară fiind, am fost la nunțile unor prieteni, unde mi-am luat aparatul cu mine ”just for fun”. După ce au primit pozele de la fotograful contractat și le-au comparat cu ale mele, tot mai mulți prieteni îmi ziceau să mă apuc din nou de foto. Firma am deschis-o în 2012 și până în 2015, am făcut și predat cursuri, am recrutat alți traineri și am coordonat sistemele IT pentru o școală de limbi străine. Și am fotografiat nunți în weekend. Era o perioadă când nu știam dacă voi reuși. Dar până la urmă a fost ok. Am ajuns să fotografiez din ce în ce mai multe nunți, la început în România, mai apoi în Italia, Franța, Anglia, Elveția sau Grecia. Le sunt în continuare recunoscător tuturor celor care au avut încredere în mine. 

Acum, culeg emoții. Caut proiecte fotografice care au potențialul de a te îmbogăți sufletește, de a te face să vibrezi. Îmi plac oamenii normali (sau cei remarcabil de anormali). Pe aceștia vreau să-i fac fericiți, să-i ajut să-și retrăiască cele mai profunde emoții privind o fotografie, să le relev acele momente din existența lor când au simțit cu toată ființa că sunt vii. Și fac asta cu responsabilitate.